Prezentarea procesului/fluxului VOT LA SECTIE

Pentru a vă înregistra ca alegător în străinătate și a solicita organizarea unei secții de votare în localitatea și statul unde doriți să votați trebuie să parcurgeți următorii pași.

*Câmpurile obligatorii sunt marcate cu chenar roșu

  1. Accesați pagina votstrainatate.ro
  2. Apăsați butonul „Vreau să votez la SECȚIA DE VOTARE
  3. Completați câmpurile:
    • CNP,
    • Nume,
    • Adresa de e-mail pe care urmează să primiți mail-ul de confirmare și notificările legate de cererea dumneavoastră.
    IMPORTANT:
       • Dacă adresa de e-mail nu este confirmată (la salvarea cererii, o sa primiți un e-mail de confirmare), cererea dumneavoastră nu poate fi înregistrată
      • Nu se pot înregistra mai multe cereri pentru persoane diferite utilizând aceeași adresă de e-mail. Adresa de mail va identifica unic o singură persoană.

    • Codul CAPTCHA Apăsați butonul „Validare”. Dacă datele completate sunt corecte, se vor activa celelalte câmpuri.
  4. Completați prenumele.
  5. Introduceți țara, localitatea și subdiviziunea teritorială unde doriți înființarea unei secții de votare.
  • - țara se va selecta din nomenclatorul oferit apăsând click pe numele țării. Denumirea țărilor este oferită în limba engleză
  • - pentru completarea localității recomandăm alegerea din nomenclatorul oferit. Denumirea localității este oferită în limba țării respective. În cazul în care nomenclatorul nu conține localitatea dorită, este permisă introducerea manuală a localității.
  • - pentru subdiviziunea teritorială vă rugăm să completați denumirea Zonei/regiunii/prefecturii/județului/landului/statului/insulei din care face parte localitatea
  1. Introduceți numărul de telefon, respectând formatul internațional (de exemplu: +39 7********)
  2. Atașați copia scanată sau fotografia actului de identitate în unul din următoarele formate: jpg, png, tiff, pdf, doc, docx, odt. Vă rugăm să vă asigurați că imaginea este clară și cuprinde toate informațiile de identificare.
  3. Câmpul de informații suplimentare poate fi folosit pentru identificarea mai exactă a localității în care doriți înființarea unei secții de votare, dacă este cazul.
  4. După completarea tuturor câmpurilor se apasă butonul „Trimite cerere”.
  • - Dacă există câmpuri care nu au fost completate corect, acestea vor fi marcate cu roșu
  • - Dacă toate câmpurile au fost completate corect, pe ecran va fi afișat un ecran de confirmare „Cererea dumneavoastră a fost salvată în baza de date”
  1. În cel mai scurt timp veți primi un e-mail cu link-ul de confirmare în vederea înregistrării și finalizării cererii. Vă rugăm să verificați inclusiv folderul de „Spam”. Link-ul de validare este valabil 24 de ore și poate fi folosit o singură dată.

După confirmare prin apăsarea link-ului, cererea este înregistrată la Autoritatea Electorală Permanentă, iar dumneavoastră veți primi numărul de înregistrare pe adresa de e-mail furnizată. Autoritatea Electorală Permanentă va verifica informațiile transmise de dumneavoastră și veți primi un mail de finalizare a cererii într-un termen de maxim 30 zile.

ATENȚIE !!! În cazul în care folosiți o adresă de e-mail de la providerul Yahoo(@yahoo), există posibilitatea ca e-mailul de confirmare, precum și restul corespondenței să ajungă cu întârziere. În cazul în care se depășește valabilitatea link-ului de 24 de ore, va fi necesară o nouă înregistrare.

După înregistrarea cererii puteți efectua operațiuni de vizualizare, editare sau anulare cu privire la cererea dumneavoastră. Pentru a efectua aceste operațiuni accesați link-ul din pagina principală (votstrainatate.ro), completați câmpurile CNP, e-mail, număr cerere și selectați tipul de acțiune dorită. După completarea codului Captcha și apăsarea butonului „Trimite solicitare” veți primi prin e-mail link-ul care trebuie accesat pentru completarea operațiunii.

Dacă din analiza cererii dumneavoastră rezultă erori, veți primi un e-mail de notificare cu explicații suplimentare. După modificarea cererii conform instrucțiunilor primite din partea Autorității Electorale Permanente, această cerere va fi reanalizată.

După finalizarea analizei, veți primi un e-mail de notificare cu starea finală a cererii dumneavoastră.

ATENȚIE !!! Prin completarea acestui chestionar, cetățeanul român își exprimă dorința să voteze în străinătate la alegerea Senatului și a Camerei Deputaților din anul 2020, urmând să fie RADIAT pentru acest scrutin din lista electorală permanentă din România și înscris în lista electorală permanentă din străinătate.